SCURT ISTORIC AL COMUNEI PUTNA

 Comuna suceveană Putna este situată la 30 de kilometri nord – vest de orașul Rădăuți. Este mărginită de dealuri împădurite care ating altitudini de până la 800 de metri. Se învecinează cu Straja la nord, cu Vicovul de Jos și Sucevița la est și cu Moldovița la sud.

   Apariția acestei localități este strâns legată de zidirea de către Ștefan cel Mare a Mănăstirii Putna între anii 1466 – 1469. La începutul acestei perioade, domnitorul a mutat de la Volovăț la Putna bisericuța de stejar ctitorită de Dragoș Vodă.

   La scurt timp după sfințire, Mănăstirea Putna a devenit un puternic centru de cultură și artă.

   De școala mănăstirească de aici se leagă și numele lui Iacob Putneanul care, ajuns Mitropolit al Moldovei, renovează mănăstirea pe cheltuiala sa și întemeiază aici, în 1765, o academie duhovnicească, pusă sub îndrumarea șui Vartolomei Măzăreanu.

   Școala mănăstirească de la Putna a îmbogățit patrimoniul artistic al țării, a pus bazele tradițiilor muzicale putnene și a sprijinit educația sătenilor care multă vreme și-au dat copiii la acea școală.

   În 1871 are loc celebra serbare de la Putna (400 de ani de la sfințirea mănăstirii), al cărei suflet a fost Mihai Eminescu.

   Unul dintre stareții care au contribuit la ridicarea nivelului cultural al Putnei a fost Teofil Patraș care a păstorit mănăstirea între anii 1901 – 1917. Împreună cu învățătorul Dorimedont Vlad s-au implicat în ridicarea unor instituții de cultură ce lipseau la Putna. Astfel, din inițiativa lor s-au făcut donații substanțiale pentru construirea bisericii satului și a Casei Naționale (în 1899 fusese terminată clădirea școlii din Putna, la 25 de ani după cea din Gura Putnei).

   În 1917 preotul Leon Abageru a înființat corul sătesc din Putna, fiind primul dirijor al acestuia. Peste ani, această formație corală avea să ajungă una dintre cele mai valoroase și mai renumite din țară.

   Prima fabrică de sticlă a fost înființată la Putna în 1797 de către evreul Iassel Reichukey, negustor din Rădăuți.

   În 1832 a luat ființă fabrica de cherestea a fondului bisericesc, iar la scurt timp după aceasta s-a deschis o fabrică de prelucrare a alcoolului industrial prin distilarea lemnului. După 3 ani s-a inaugurat o fabrică de sticlărie avându-l ca proprietar pe evreul Fischer, care a prosperat mult după Primul Război Mondial.

   Prin anii 1910 – 1912 s-a înălțat o fabrică de ciment în apropierea mănăstirii (după 1950 au mai existat o fabrică de cherestea și o turnătorie de fontă).

   În 1899 s-a construit linia ferată, lucrare care a durat 2 ani.

   În jurul anului 1900, vornicul Petre Calanciuc ridică o clădire a Primăriei Putna care va rezista până în anul 2000, când a fost demolată. În același loc s-a construit o primărie modernă care a fost inaugurată în 2006.

   În 1971 se construiește un cămin cultural modern, în 1979 – 1980 două blocuri noi în centrul comunei, iar în 1982 noul local de școală.

   Putna a devenit treptat o comună renumită prin obiectivele sale turistice: mănăstirea cu mormântul lui Ștefan cel Mare, Chilia lui Daniil Sihastrul, Biserica din lemn a lui Dragoș Vodă și Schitul „Sihăstria Putnei“, devenit, de puțin timp, mănăstire. După 1990 s-au ridicat mai multe hoteluri și pensiuni turistice.

   De-a lungul anilor ocupațiile de bază ale putnenilor au fost creșterea animalelor și lucrul la pădure. Dintre îndeletnicirile „artistice“, specifice femeilor, cea care a rămas vie până azi este încondeiatul ouălor.

   Actualmente, populația comunei Putna numără circa 3750 de locuitori.

(Andy Best)

       

 Fotografii din perioada interbelica

`

Decît să trăim în genunchi mai bine murim în picioare!

Cum a rămas mănăstirea Putna în graniţele României

Anul 1940, cînd României i se răpesc mai multe ţinuturi istorice (Basarabia, Bucovina de Nord, Herţa), va consemna la mănăstirea Putna una din cele mai strălucite fapte de arme ale militarilor români.

După ultimatumul sovietic din 28 iunie 1940 are loc retragerea trupelor române din Bucovina de Nord care intră astfel sub ocupaţia sovietică. Deşi pe harta cu noua delimitare a frontierei româno-sovietice comuna Putna dimpreună cu chilia Sfîntului Daniil Sihastrul şi cu mănăstirea figurau în interiorul statului român, totuşi, în ziua de 6 iulie trupele ruseşti au ocupat aceste locuri sfinte pentru orice român. Numai hotărîrea, curajul şi dragostea de ţară a cîtorva militari ai Grupului de Cavalerie-Recunoaştere nr. 25 au făcut ca acest “Ierusalim al neamului românesc” să rămînă în limitele graniţei actuale.

Informaţii despre intenţia ocupării satului Putna sosesc la statul major al Divizei 13 Infanterie comandată de generalul Dăscălescu încă din dimineaţa zilei de 6 iulie. Numeroşi localnici au sesizat autorităţile române despre acţiunea de incitare la revoltă a populaţiei de către patronul fabricii de sticlă din localitate (situată în vecinătatea mănăstirii), care prin noua linie de demarcaţie a frontierei îşi vedea cea mai mare parte a forţei de muncă (ce provenea din satele recent înstrăinate) în imposibilitate de a veni la lucru.

Sensibilizată de faptul că, în urmă cu cîteva zile, printr-o provocare asemănătoare, ţinutul Herţa – despre care nu se amintise nimic în ultimatul U.R.S.S. – fusese ocupat ilegal de trupele sovietice, conducerea diviziei ordonă Grupului de Cavalerie 25 “marş galop la Gura Putnei şi satul Putna care este ameninţat”. În după amiaza zilei bolşevicii deja ocupaseră mănăstirea Putna, satul şi zona chiliei Sfîntului Daniil Sihastrul. Sosiţi la faţa locului după ora 20, militarii români conduşi de căpitanul Ioan Tobă (Hatmanul) angajează imediat lupta cu inamicul. După luptele din timpul nopţii, spre dimineaţă agresorii sunt dezarmaţi şi alungaţi peste limita noii graniţe. În documente se menţionează faptul că pentru partea română aceste ciocniri au dus la rănirea a 4 ostaşi, în timp ce de partea sovietică au existat mai multe pierderi, morţii fiind îngropaţi pe malul rîului Suceava, iar răniţii fiind predaţi armatei roşii.

Importanţa acestui act de bărbăţie şi curaj al militarilor români este cu atît mai mare cu cît ţinutul Herţa, pierdut printr-o lipsă de fermitate şi hotărîre, a rămas pînă astăzi înstrăinat de România. Oare ce-ar fi fost în inima românilor care ar fi trebuit să treacă graniţa cu paşaport ca să se poată închina la mormîntul marelui Ştefan? Şi oare unde ar mai fi ajuns tezaurul de carte veche şi broderie medievală păstrat cu atîtea sacrificii de către călugări? Comandantul grupului ce a eliberat mănăstirea Putna în acele zile fierbinţi a suferit pentru acest act de curaj deportarea în ţinuturile Siberiei între 1948-1964. Redăm mai jos o serie de mărturii-document, deosebit de emoţionante, referitoare la această pagină de istorie militară scrisă la mănăstirea Putna.

PREA FERICITE PĂRINTE PATRIARH,

Subsemnatul Ion Tobă-Hatmanu, Lt. Colonel-pensionar domiciliat în Braşov pe str. Poarta Scheii nr. 25, cu filială şi creştinească supunere rog respectuos să binevoiţi a cunoaşte cele mai jos expuse:

în calitate de Căpitan-Comandant al Escadronului 25 Călăraşi mă aflam în primele zile ale lunii iulie 1940 în oraşul Rădăuţi-Bucovina când am primit ordin din partea Comandantului Diviziei 13 Inf. Colonel Dăscălescu, să inspectez noua linie de frontieră trasată pe baza actului de la 28 iunie 1940 intervenit între noi şi Moscova, deoarece s-au semnalat incidente cu încălcări de frontieră şi depăşiri de teritoriu în dauna noastră.

Ajuns în regiunea Putna, am întîlnit un grup de ţărani în frunte cu numitul Bivolaru Ilie fugiţi din Putna care mi-au spus că trupe răzleţe ruseşti au ocupat localitatea cu Mănăstirea cu mormîntul lui Ştefan cel Mare şi chilia lui Daniil Sihastrul.

Din spusele ţăranilor şi din informaţiile culese, acele trupe fuseseră invitate fără ştirea autorităţilor superioare sovietice să înainteze peste frontiera trasată de o delegaţie de evrei în frunte cu fabricantul Fischer, proprietarul fabricii de sticlă din Putna, deoarece evreimea din partea locului îşi vedea situaţia ameninţată din cauza stării de spirit creată de activitatea curentelor de dreapta din acea vreme care îşi aveau conducerea locală în oraşul Rădăuţi în persoana fostului Comandant legionar Iaşinschi, membru în senatul legionar.

În faţa acestui act abuziv, necunoscut de oficialitatea sovietică, am ordonat ofiţerilor şi ostaşilor subordonaţi să restabilească imediat frontiera respingînd efectivele sovietice pe poziţiile iniţiale. Am predat apoi frontiera consolidată posturilor de grăniceri din Regimentul 3 Grăniceri fost cu sediul în Cernăuţi cum şi unui pluton de vînători de sub comanda Lt. Andronic Titus.

Ajungînd la concluzia că odoarele Mănăstirii, valorile de artă cum şi celelalte obiecte de preţ nu erau în siguranţă, le-am încărcat pe toate în două maşini militare aşa după cum sunt ele specificate în Dos. Nr. 1/940 fila 77-80 dispunînd expedierea lor sub pază la Cozia.

Ele au fost astfel salvate şi se află de cîţiva ani din nou la Mănăstirea Putna.

Rog respectuos a reţine că un incident similar s-a petrecut în aceeaşi perioadă cu circa 26 de comune din nordul fostului judeţ Dorohoi rămase şi astăzi în afara frontierelor noastre, datorită unei invitaţii asemănătoare, fără ştirea autorităţilor superioare sovietice, făcută de o delegaţie din târgul Herţa în frunte cu Dr. Max Weissman, medic veterinar şi Carol Pomîrleanu, negustor de manufactură.

În dovedirea acţiunii de mai sus aduc următoarele:

PROBE:

1. Copie-extras din Registrul Escadronului 25 Călăraşi cu o schiţă a teritoriului încălcat şi o fotografie a unora dintre ofiţerii şi ostaşii care au participat la acţiune.
2. Declaraţia săteanului Bivolaru Ilie şi a călugărului pensionar Schipor Damaschin din Putna.
3. Scrisoarea fostului S.Lt. Constantinescu-Ghiocel, azi pensionar domiciliat în Ploieşti, str. Em. Zola nr. 2, et. I.
4. Declaraţia scriitorului Ion Larian Postolache, fost soldat T.R. din unitate, domiciliat în Bucureşti, str. A. Ipătescu 11 A.
5. Menţiunea asupra valorilor inventariate în Dos. 1/940 al Mănăstirii Putna fila Nr. 77-80.

PREA FERICITE PĂRINTE PATRIARH al TUTUROR ROMÂNILOR,

Prin fapta mea nu mi-am făcut decât datoria de supus credincios al Bisericii strămoşeşti şi de ostaş al Ţării.

Drept aceea pentru salvarea acestui pămînt, pentru salvarea acestui lăcaş, pentru salvarea acelui mormînt şi pentru salvarea acelor odoare, am păstrat în suflet o pioasă mulţumire de creştin şi de român timp de aproape 35 de ani fără să zic nimic.

Nici acum, Prea Fericite Părinte Patriarh, n-aş fi cutezat să ajung pe nici o cale în faţa Prea Fericirii Voastre, însă cei 72 de ani rostogoliţi peste mine şi peste soţia mea bolnavă şi prinsă în ghipsuri, mă apasă cu greutatea şi cu mulţimea lor şi ca să nu ne înăbuşe rugăm uşurarea lor aşa cum Prea Fericirea Voastră va hotărî cu înaltă înţelepciune.

Al Prea Fericirii Voastre prea supus şi credincios fiu,

                   Ioan Tobă Hatmanu

                  Eveniment

Un drăgoiestean pe meleaguri putnene

          Departe de frământările vietii cotidiene, parcă într-o cu totul altă lume, s-a desfăsurat recent, la scoala cu clasele I–VIII „Stefan cel Mare” Putna, lansarea ultimei cărti a originalului ziarist, Dumitru Brădătan (alias Dumi Brad), aparitie  purtând un titlu sugestiv ce atrage atentia oricui: „Cioban la stele” (interviuri suculente cu peste 60 de personalităti de seamă din spatiul românesc: scriitori, cântăreti, actori, pictori, critici literari etc.).  

          Înainte de începerea frumoasei manifestări, autorul a avut prilejul de a deveni una cu natura din preajma Chiliei lui Daniil Sihastrul, de a se reculege la mormântul lui Stefan cel Mare si Sfânt si al maicii Benedicta (Zoe Dumitrescu Busulenga) si de a-ti pleca fruntea în fata bustului eminescian din incinta mănăstirii. Nimic mai potrivit pe o vremea atât de prielnică, părând a zâmbi îngăduitoare după o iarnă asa de grea.

          În deschiderea evenimentului, un grup de elevi, sub oblăduirea profesoarei Aanei Andreea, a adus un omagiu limbii române, recitând, cântând si…încântând, sub semnul frumusetii versurilor lui Grigore Vieru si a muzicii lui Ion Aldea Teodorovici.

          A urmat o expunere în Power Point, prin care cei prezenti au făcut cunostintă cu protagonistul zilei, Dumi Brad, si cu activitatea lui scriitoricească.

          Imediat după aceasta, prietenul si colegul său de breaslă, Mircea Aanei, directorul scolii Putna, a rostit câteva cuvinte despre carte si autor, citind o tabletă din „Cioban la stele”, intitulată Săru′mâna, Învătătorule!

         Emotiile si-au făcut repede loc printre participanti, convertindu-se în trăiri unice, care au scos din rafturile sufletului amintiri valoroase din anii de scoală.

Momentul  cel mai cuprinzător l-a ocupat schimbul de întrebări si răspunsuri, de păreri si idei dintre participanti si Dumitru Brădătan.  

De Andreea Cristian

                   ÎNCHINARE LA BUSTUL EMINESCIAN

   Invitații de seamă ai celei de-a XXI-a ediții a Festivalului literar  ,,Mihai Eminescu” au sosit la Mănăstirea Putna, joi, 12 ianuarie 2012, pentru ca în zilele următoare să poată ajunge la Cernăuți și Ipotești.

     Slujba de pomenire pentru Poet și familia sa a fost oficiată de către părintele stareț Melchisedec Velnic, părintele Dragoș Buta, consilier cultural al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și de către alți preoți, care s-au rugat pentru odihna ,,omului deplin al culturii române”.

     La începutul parastasului, cei prezenți au primit colaci și lumânări aprinse, iar în partea finală a acestuia, arhimandritul Melchisedec și pr. Dragoș Buta, delegat al Î.P.S. Pimen, au rostit scurte cuvântări.

     În continuare, festivitatea s-a desfășurat în curtea mănăstirii, în fața bustului eminescian.

     Mai întâi, membrii Cenaclului literar-muzical ,,M. Eminescu” de la Școala ,, Ștefan cel Mare” Putna au recitat poezii și au cântat melodii pe versuri eminesciene ori despre Eminescu.

     Piesa folk ,,Împărat al nopții albe”, compusă de profesorul Ioan Andronachi, pe versuri semnate de poetul Mircea Aanei (cel care conduce și cenaclul) a fost interpretată cu multă sensibilitate de eleva Alina Aga, stârnind aplauzele publicului. Dar de cel mai mare succes s-a bucurat celebrul cântec ,,Eminescu”, pe versuri de Grigore Vieru și muzică de Ion Aldea Teodorovici, cei doi neasemuiți artiști și patrioți basarabeni. Interpretarea acestei bijuterii muzicale de către talentata solistă Alexandra Dan a fost extraordinară, emoționând puternic asistența care a răsplătit-o cu ropote de aplauze.

     Trebuie să menționăm că în urmă cu 20 de ani, la începutul anului fatidic al stingerii lor din viață, soții Doina și Ion Aldea Teodorovici au participat la prima ediție a Festivalului ,,M. Eminescu”.

     Au luat apoi cuvântul Constantin Arcu, președintele Societății Scriitorilor Bucovineni (SSB), poeta Carmen Steiciuc, publicistul Mihai Sultana Vicol, poetul Ilie Tudor Zegrea de la Cernăuți și scriitorul Paul Aretzu, din partea invitaților de la Craiova.

     A fost prezent dl Aurel Buzincu, director al Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Suceava.

     Premiul de excelență ,,Mihai Eminescu” pentru exegeză eminesciană a fost acordat criticului și istoricului literar Theodor Codreanu, pentru volumul ,,Eminescu în captivitatea ‹‹nebuniei››“, Editura ,,Universul”, Chișinău, 2011.

     Un ,,Laudatio” pentru laureat a fost rostit de către Alexandru Ovidiu Vintilă, secretar general al SSB. Concluzia acestuia a reliefat că ,,poți să faci oriunde , chiar și în provincie, cultură mare, autentică. Este un pariu câștigat de Theodor Codreanu, profesor de liceu la Huși.

     În răspunsul său, Theodor Codreanu a precizat că dedică această reușită părinților săi și profesorului de literatură română din liceu, Constantin Parfene. Vorbind despre viața omului Eminescu, el a arătat că aceasta a fost izvorul profunzimii și bogăției scrisului său: ,,Opera și gloria lui Eminescu se datoresc vieții sale, o viață de sacrificiu asumat conștient, știind că fără sacrificiu nu se poate face nimic măreț. A fost sacrificiul vieții personale pentru binele celorlalți.”

     Participanții au intrat apoi în cimitirul mănăstirii, unde se află mormântul acad. Zoe Dumitrescu-Buțulenga. Acolo s-a rostit o rugăciune pentru eminentul eminescolog, care ne-a lăsat cu limbă de moarte aceste cuvinte: ,,Apărați-l pe Mihai!”

     Manifestarea a scos încă o dată în evidență dragostea și prețuirea pentru Eminescu din partea oamenilor de cultură, a oamenilor simpli, a fețelor bisericești etc. , căci, așa cum zicea părintele Melchisedec: ,,Eminescu este un sfânt al nației noastre, care a dus pe umerii săi crucea culturii și spiritualității românești. De aceea mergem și îngenunchem înaintea lui ca în fața unei icoane, mulțumindu-i pentru jertfa adusă neamului său.”

     În încheiere, ca la orice parastas, gazdele i-au invitat pe toți iubitorii de Eminescu în Palatul domnesc, pentru a se ospăta cu colivă, cozonac și vin.

                                                                 

                                                                            Andreea Cristian

                                                                                    Putna